”Îmi pare rău, nu pot da timpul înapoi!”, aceasta a fost replica lui Vlad Pascu atunci când a ajuns, joi, la sediul DIICOT.

”Într-o lume cu un determinism simplu, declarația publică a lui Vlad Pascu, tânărul care a omorât, sub influența substanțelor, doi tineri într-un accident de mașină, sună firesc precum glonțul dulce ca mierea din cărțile lui Petru Popescu.

Dar l-ai da? Timpul înapoi. Timpul cui? Timpul lor pe care l-ai luat când i-ai ucis? Timpul deciziilor timpurii care ți-a pus viața, balistic, pe-o traiectorie a distrugerii?

Sau poate timpul devreme, timpul când s-au coagulat forțele personalității, ale atașamentului, când puii de om deprind de la părinți, ori semeni, dascăli și educatori, ce-i bine sau ce-i rău pe lumea asta.

Singurii mari hoți de timp sunt viața și moartea. Viața care-ți dă iluzia că ai timp, moartea care-ți dă certitudinea că nu-l mai ai. Și-ar fi și-al treilea, memoria cu oglinzile ei către înapoi, o vreme când era bine, era ferit, era o lume unde timpul încă nu s-a invitat.

Dar mi-a sunat bine expresia în urechi. Niciunul nu-l putem da. Timpul. Deși folosim asta drept comoditate. Ai două minute să vorbim ceva? Când îți ”faci” un pic de timp și pentru mine? Părinților li se recomandă să petreacă mai mult timp cu copiii. Unele meserii, să le înveți, ”cer” timp. Timpul are un cost, timpul are un preț, e-o chestie pe care o găsești și-o pierzi, intri în ”criză” de timp sau, pur și simplu, n-ai timp.

Rare sunt momentele când timpul e vital. Când timpul e o esență. De-aș fi avut mai mult timp, poate. Dacă-mi dădea ”suficient” timp, rezultatul era altul. Iar pluralul timpului, timpurile, capătă o proporție morală. Ce timpuri trăim. Dar lasă timpurile, cât de aparte ne par lucrurile rupte de timp. Atemporale. Rezistența în fața timpului ne dă o intuiție a permanenței, dar și-a calității intrinseci subiectului care nu-i influențat de timp”, a scris Gabriel Diaconu pe Facebook.

”Se zice că există un timp pentru fiecare lucru”

”Suntem, vorba lui Taleb, condamnați să facem predicții despre viitor uitându-ne doar în trecutul petrecut. Nu luăm în considerare acele lucruri care n-au încăput în timp. Și-ar trebui.

Ar trebui să construim o predicție despre viitor în care să încapă lucrurile care n-au luat naștere la timp, n-au fost făcute la timp, n-au fost oprite la timp, n-au luat contact cu realitatea din timp, în timp.

Se zice să-ți faci vara sanie, dar iarna car. Se zice că există un timp pentru fiecare lucru, dar și-o ordine a lucrurilor, în timp. Accidentele, în general, sunt de două feluri: unele care n-au o cauză în timp, rupturi în ordinea și succesiunea firească a lucrurilor.

Din nimic, dinafara timpului, pică o secure a arbitrarului. Dar mai sunt și celelalte, care de fapt nu sunt accidente, sunt ”incidente în așteptare”. Sunt lucruri ale căror urmări le putem întrezări, sau – mai mult – le anticipăm cu relativă rezoluție. Știm încotro duc. Închide ochii pe-o autostradă, și trage cu o armă de vânătoare. Fie dat suficient timp, suficient trafic, suficientă distanță, ai să omori pe cineva.

De aia avem un regim al armelor și munițiilor. Care are și-un versant punitiv, dar și-un versant de reglementare.

În ce privește șofatul avem reglementare, și pedeapsă.

Iar în ce privește folosirea anumitor substanțe, ne trebuie reglementare, nu doar pedeapsă”, a mai scris medicul psihiatru.

”Nu poate da timpul înapoi”

”Vlad Pascu nu poate da timpul înapoi. Nu-l poate da înapoi 10 minute înainte de-a se sui la volan. Nu-l poate da înapoi trei ore, înainte de-a consuma. Sau 10 ore, înainte de-a-și procura.

Nu-l poate da înapoi. Săptămâni, luni, ani înainte în care a trăit într-o lume în care boala lui a bătut la uși închise. Viața lui a bătut la uși închise. Dintre toate timpurile posibile, în cele din urmă calea lui de-a merge înainte s-a îndreptat spre-un Mercedes de epocă transformat în armă letală.

Problema gravă, ulterioară tuturor celor întâmplate, nu-i cu Vlad Pascu. Problema gravă, ulterioară tuturor celor întâmplat e cu noi, cei care avem timp. Pe care nu-l dedicăm suficient logicii interne a sănătății, decenței și moralei cât privește lumea în care trăim, elementele ei de umanitate, dar și de libertate, pe care ni le dorim.

De vreme ce Pascu a făcut anumite lucruri, prima intuiție spune să sancționăm acele lucruri astfel încât ”să nu se mai întâmple niciodată”. E o intuiție care sancționează fapte, nu ne-fapte.

Citește și Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei: „Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic. Toate astea pentru oameni”

De vreme ce Pascu n-a făcut anumite lucruri, a doua intuiție ne spune să facem toate acele lucruri ne-făcute încât ”să nu se mai întâmple niciodată”. E o a doua cale. Sensibil mai grea. O curbă de învățare care cere mai mult decât cenzură sau interdicție.

Nu există timp. Timpul care există ține, de fapt, de plăsmuirea pe care i-o dai în alegerile pe care le faci, un sens, o direcție, o destinație. Într-o imagine cosmică a tuturor timpurilor de la prima mișcare de ceas al universului, apariția și dispariția lui Vlad Pascu din peisaj e-o scintilă, o inflexiune pe osciloscop. Doar că, mult mai adânc, din această clipire poți să naști o cu totul și cu totul altă traiectorie. Pe care putem s-o dăm”, a concluzionat psihiatrul  Gabriel Diaconu.

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l și prietenilor tăi și urmărește revista Uups.ro pe Facebook și Instagram.

Vor crește sau nu pensiile de la 1 ianuarie? Ce variante are Guvernul Ciolacu