Parchetul dezvăluie date din ancheta privind asasinatul din Arad. Peste 400 de persoane audiate și niciun suspect
Procurorii care instrumentează dosarul privind uciderea omului de afaceri arădean Ioan Crişan, a cărui maşină a explodat în parcarea unui centru comercial, au făcut publice, marţi, date privind demersurile făcute în cursul investigaţiei. Astfel, au fost audiate 400 de persoane, au fost făcute percheziţii domiciliare şi informatice şi 18 expertize balistice, fizico-chimice, traseologice şi genetice, iar la aproape un an de la crimă nu există un suspect în dosar.
Verificările anchetatorilor arată, de asemenea, că nu se confirmă informaţiile vehiculate şi în spaţiul public privind implicarea victimei în activităţi de crimă organizată.
-S-a stabilit traseul victimei în perioada de interes, printre altele prin vizualizarea imaginilor obţinute din camerele de supraveghere din municipiul Arad.
-Au fost analizate relaţiile comerciale derulate de victimă. Situaţia economică şi financiară a societăţilor în care era implicat nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei.
-A fost realizată o analiză comportamentală de către structura de profil din cadrul IGPR.
-Până la acest moment, nu au fost confirmate informaţiile, vehiculate şi în spaţiul public, privind implicarea victimei în activităţi de crimă organizată. Au fost verificate raporturile civile rezultate din activităţi specifice cămătăriei pe care victima le derula, fără concursul altor persoane. S-au stabilit şi au fost investigate posibilele surse de conflict în anturajul victimei.
-Au fost audiate peste 400 de persoane şi au fost efectuate percheziţii domiciliare şi percheziţii informatice pe un număr important de dispozitive (35).
-Au fost dispuse şi finalizate multiple (18) constatări balistice, fizico-chimice, traseologice şi expertize genetice.
-S-a stabilit tipul de exploziv, de mare putere, din coroborarea rezultatelor a 3 constatări fizico-chimice. A fost stabilită poziţia materialului exploziv prin experiment judiciar şi constatări tehnico-ştiinţifice. S-au realizat determinări cantitative ale materialului exploziv care a cauzat decesul victimei.
-Din punct de vedere al stadiului cercetărilor, urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (in rem), până în acest moment nu s-a dispus continuarea urmării penale faţă de o persoană.
-Poliţia Română a furnizat sprijin prin alocarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie pentru delegarea de activităţi, principala structură care efectuează acte de urmărire penală în cauză fiind Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR.
-Capacităţile tehnice ale structurilor IGPR au fost disponibile pentru efectuarea cu celeritate a actelor de urmărire penală, astfel încât versiunile de anchetă verificate să nu întâmpine întârzieri.
Citește și Interceptarea WhatsApp-ului este legală. Decizie CCR de ultimă oră
-Efectivul a fost redimensionat constant, în funcţie de specificul actelor de urmărire penală efectuate, astfel încât versiunile de anchetă să fie verificate cu celeritate.
-Au fost solicitate date de interes pentru soluţionarea cauzei de la toate statele afiliate reţelei Interpol, fiind iniţiate şi derulate proceduri punctuale de cooperare judiciară şi poliţienească, în relaţie cu autorităţi ale mai multor state. Totodată, a fost solicitată şi s-a beneficiat de asistenţa Europol.
Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l și prietenilor tăi și urmărește pagina Uups pe Facebook.
ANAF face angajări. Ce posturi poti ocupa prin concurs