Drama copilului de 13 ani din satul Canlia, Ionut Leca, cel care a incercat sa isi puna capat zilelor, continua pe patul de spital. Starea sa este, in continuare, destul de grava, iar medicii il tin in viata cu ajutorul aparatelor. In ceea ce ii priveste pe parintii copilului, Marian si Mihaela Leca, daca ancheta va demonstra ca reprezinta un pericol, risca sa fie decazuti din drepturile parintesti, in timp ce baiatul ar putea ajunge intr-un centru de plasament. Reamintim ca, in dimineata zilei de 18 aprilie, Ionut a fost gasit atarnat in streang de catre mama sa. Din primele verificari, copilul ar fi recurs la acest gest de teama parintelui agresiv. Tatal s-a aratat destul de afectat de acest lucru, insa oamenii din sat sunt de alta parere. „Au facut copii si nu au grija de ei. Tatal lor nu a muncit niciodata. Toata viata si-a petrecut-o in carciuma si umbla numai beat, iar copiii si-i batea ori de cate ori avea ocazia. Copilul era cuminte, muncea pe la vecini si invata bine la scoala. Acum s-a intamplat sa scape un iepure din cusca si sa fie mancat de caine, a vrut sa se omoare de frica sa nu ia din nou bataie”, ne-a declarat Ion Stoienica, un localnic. Potrivit purtatorului de cuvant al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (D.G.A.S.P.C.), Roxana Onea, momentan, nu se poate aprecia ce masuri urmeaza a fi luate, intrucat ancheta este in curs de derulare. „Vom lua legatura cu Primaria Lipnita, sa vedem cu ce putem sa-i ajutam. Vom proceda la monitorizarea familiei, am inteles ca acolo este o stare conflictuala si nu este prima data cand copilul recurge la un asemenea gest. Politistii s-au autosesizat si ei si au inceput verificarile de rigoare. Am verificat la spital, starea lui este la fel de grava, iar mama lui nu a fost gasita. Se pare ca a plecat acasa. Vom trimite echipa mobila pentru verificari, iar daca se vor constata nereguli privind cresterea copiilor vom merge mai departe”, a declarat Roxana Onea. De precizat ca astfel de cazuri care au ajuns in instanta nu au avut nicio rezolvare. „Au mai fost promovate doua actiuni de acest gen in instanta, unde am cerut decaderea unor parinti din drepturile parintesti, insa nu s-a intamplat nimic in acest sens. Tribunalul nu se poate lauda ca a facut ceva, iar abuzul in cazul unui copil este cel mai greu de demonstrat. Totusi, sunt si situatii in care trauma unui copil se poate adanci luandu-l din sanul familiei, chiar daca era abuzat fizic sau psihic”, a mai precizat purtatorul de cuvant al D.G.A.S.P.C. La randul sau, comandantul Postului de Politie Lipnita,comisarul Marian Stan, a precizat ca nu s-a inceput nicio cercetare privind cauza tentativei de suicid. „Am sigilat grajdul unde a fost gasit copilul, insa nu s-a depus nicio plangere. Nu putem incepe ancheta doar pe baza unor vorbe de la colt de strada. Daca nu este vorba de nicio infractiune, nu putem sa ne autosesizam”, a declarat politistul. Tot el a mentionat ca, intr-adevar, tatal copilului este cunoscut in sat ca fiind un consumator de bauturi alcoolice.

D.A.


Tags: